Pe teritoriul dintre Eufrat şi Tigru s-au succedat, în decursul mileniilor, multe popoare venite din Asia Centrală sau din Caucazia. Pe la anul 4000 înaintea erei noastre, sumerienii au fondat primul stat, cu capitala la Ur, în partea de sud a Mesopotamiei. Ei au creat o cultură originală şi scrisul cuneiform. Timp de secole, dominaţia a oscilat între acest popor şi cel al akkadienilor. Rolul sumerienilor a fost preluat de vechii babilonieni, cel al akkadienilor de asirieni şi de alte popoare.
Popoarele Mesopotamiei au fost mari constructoare de oraşe. Ur, Kiş, Lagas, Assur, Babilon, Ninive şi altele, au fost construite sistematic, după planuri arhitectonice generale şi aşezate la răscruci de drumuri sau pe malul fluviilor, în funcţie de nevoile economice şi strategice existente.
Arhitectura babiloniană se caracterizează prin dimensiuni extrem de mari. Materialele de construcţie folosite erau aproape exclusiv ceramice: cărămizi arse şi nearse.
În decoraţia interioară şi exterioară, rolul cel mai important îl aveau basoreliefurile din cărămidă smălţuită şi plăci de faianţă colorată, acoperind peretele sau chiar clădirea întreagă.
Motivele decorative sunt adesea figurale şi anume, animale: lei, tauri, tauri înaripaţi cu cap de bărbat.
În mijlocul palatului se afla curtea interioară, înconjurată de colonade. Coloanele sunt din lemn, unele acoperite cu foi de metale nobile (argint), având numai rolul de a susţine căpriorii uşori ai acoperământului colonadei. Capitelul coloanelor, mai simplu la babilonieni, devine la perşi complicat, format din concreşterea a doi tauri sau unicorni.
În casele particulare, piesa centrală era curtea interioară. Casele nu aveau ferestre înspre exterior, iar luminarea camerelor se făcea numai prin uşă. Aceste case erau construite cu unul sau două etaje, cu scară şi galerie interioară.
De pe urma popoarelor din Mesopotamia nu s-a păstrat niciun fel de mobilă din lemn, ci numai câteva fragmente din bronz. Singurele izvoare pentru cunoaşterea mobilierului sunt monumentele sculpturale. Despre tehnica tâmplăriei din Mesopotamia şi despre unelte, care erau din bronz şi fier, se cunosc amănunte foarte sumare.
Construcţia mobilei era simplă: scheletul din lemn nu avea alt scop decât să servească drept bază pentru aplicarea de plăci din metal, fildeş, pietre semipreţioase. Se cunoştea însă un strung primitiv, după cum arată anumite forme de prelucrare, precum: centuri, semirotunduri etc., ca şi o tehnică a presării tablei la strung. Aceste procedee au făcut ca tehnica intermediară între lemn şi metal să se evidenţieze chiar acolo unde întreaga construcţie este din metal.
