Stilul gotic reprezintă un stil artistic ce apare la mijlocul secolului XII, odată cu ridicarea corului bazilicii Saint-Denis, la iniţiativa Abatelui Suger. Treptat, se extinde în toată arhitectura franceză, iar apoi în întreaga Europă. Începând din a doua jumătate a secolului XII, diferite ţări ale Europei se detaşează de modelul francez, fiecare regiune dând goticului o inflexiune originală, proprie specificului naţional, fără a-i schimba însă principiile de bază (epoca Goticului Regional).Goticul s-a impus, cu precădere, la nivel arhitectural, dar a avut o influenţă importantă şi în ceea ce priveşte sculptura şi pictura. În sculptura gotică sunt păstrate, în mare măsură, convenţionalismul proporţiilor şi nota hieratică în tratarea personajelor, dezvoltându-se în acelaşi timp tendinţa de redare expresivă şi de individualizare a figurilor. Pictura a cunoscut câteva perioade importante de dezvoltare, printre care s-a remacat stilul elegant al goticului internaţional, care propune un ideal fastuos, cavaleresc, favorizând culorile vii, poleirea cu aur şi personajele cu siluete delicate.Goticul poartă factura unui stil perfect unitar. Aceleaşi motive decorative, aceeaşi concepţie constructivă se vede în arhitectura catedralei, în decoraţia copertei cărţilor, în miniaturi, în aspectul mobilei şi chiar al bijuteriilor.Majoritatea mobilierului gotic denotă caracter, având proporţii frumoase, linii simple şi decoraţie dispusă în mod logic. Adaptarea ornamentaţiei la structură este totdeauna bine rezolvată. Mobila gotică îşi datorează remarcabila sa unitate faptului că decoraţia este subordonată scopului constructiv.
Mobilierul, de obicei din lemn de stejar masiv, este decorat cu motive geometrice în relief plat, aspectul său fiind auster. În timp ce mobilele romanice erau pictate, stilul gotic propune decoraţiuni sculpturale cu reproduceri din motive arhitecturale, la care se adaugă şi motivele vegetale şi figurative.Cu timpul se dezvoltă şi tehnica construcţiei de mobilier: de acum înainte se debutează cu realizarea scheletului solid, montat pe scânduri verticale şi orizontale, care apoi se acoperă cu panouri de lemn. Mobilierul primeşte astfel un aspect mai uşor şi mai elegant.În casele private mobilele rămân însă puţine, simple şi esenţiale, răspunzând exigenţelor obişnuite ale vieţii de atunci; având un caracter practic, ele prezintă dimensiuni proporţional adaptate omului şi spaţiului său.
Pentru multiplele sale întrebuinţări, cufărul rămâne piesa de mobilier fundamentală, putând fi utilizată din când în când şi ca dulap, scaun sau chiar pat.
Dulapurile apar numai în locuinţele celor bogaţi. Sunt compuse din două corpuri suprapuse, uneori distincte. Sunt înalte, cu picioare, ori scunde, pentru păstrarea argintăriei. În partea superioară se distinge o cornişă masivă, uneori fiind prevăzută cu creneluri. Tăbliile greoaie sunt decorate cu balamale, broaşte şi aplice din fier forjat.De fapt, specific epocii sunt ornamentaţiile din fier forjat: platbande, broaşte cu paftale, zăvoare grele (la uşi şi la cufere), la care se adaugă şi accesoriile cu influenţe orientale.
O frumoasă piesă de mobilier specifică acestui stil este amvonul. Mai târziu îşi va părasi întrebuinţarea sa cu caracter civil pentru a trece la cel ecleziastic.La fereste, uşi şi pe paturi sunt prezente draperiile grele, brodate cu steme sau monograme, care împreună cu somptuoasele covoare oferă un aspect fastuos interioarelor.
Masa, chiar dacă nu este încă aşezată în centrul încăperii, reprezintă una dintre principalele piese de mobiler. Tăblia sa masivă este aşezată pe un cadru puternic, acoperind adesea un amplu sertar ce se deschide prin glisarea sau prin ridicarea lui.
Patul este format dintr-o ramă simplă ce susţine salteaua pe chingi. De cele mai multe ori este prevăzut cu un baldachin, închis de jur împrejur cu draperii.
În epoca gotică, conducerea vieţii culturale trece în mâinile orăşenilor liberi. Această clasă nouă, cu un nivel de viaţă mai ridicat, are cerinţe noi în ce priveşte condiţiile de locuit şi de confort. Pentru satisfacerea acestor nevoi, meseriaşii tâmplari trebuie să producă şi să livreze mobilă mai multă şi de calitate, mai estetică, ceea ce aduce dezvoltarea tehnicii de prelucrare a lemnului şi înflorirea artei tâmplăriei.Importanţa stilului gotic în mobilier constă în faptul că a creat tipuri noi de mobilă, a redescoperit tehnica uitată a antichităţii, perfecţionând-o. Mai mult, a conferit o mai mare extindere tâmplăriei, îmbogăţind ornamentaţia cu elemente noi.
Stilul gotic, desemnat cu dispreţ de umaniştii italieni ca un stil barbar, va fi uitat timp de secole de artizanii europeni, pentru ca în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1820-1840), în perioada romantică, acesta să reînvie sub forma „stilului neo-gotic“ sau „gotic trubadur“, diferită de original, dar mulţumitoare pentru nostalgicii Evului Mediu.
